Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut.

Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut. Cine sunt persoanele reținute și care sunt acuzațiile anchetatorilor. Cel puţin 16 funcţionari ai administraţiei portuare din Beirut şi ai autorităţii vamale au fost arestați preventiv în urma exploziei produse, marţi, în capitala libaneză. Aceștia sunt acuzați de neglijență.

Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut.

 

„Este vorba de responsabili din cadrul Consiliului de administraţie al portului şi din cadrul autorităţii vamale, precum şi de responsabili ai serviciilor de întreţinere şi de muncitori care efectuau lucrări în zona 12 a portului unde era stocat nitrat de amoniu”, a anunţat joi seară procurorul militar Fadi Akiki, citat de cotidianul Le Figaro.

Nitratul de amoniu a explodat în urma unui incendiu, iar anchetatorii încearcă să afle acum cauzele acestuia. Potrivit concluziilor preliminare ale investigaţiei, este vorba de un caz de neglijenţă.

Conform bilanţului oficial, cel puţin 137 de persoane au murit, iar alte aproximativ 5.000 au fost rănite în explozia produsă în zona portuară din Beirut.

Conform unor surse medicale, citate de Mediafax, bilanţul ar fi ajuns deja la 145 de morţi.

Două explozii teribile au devastat, marți seară, zona portuară a Beirutului, bilanțul fiind tragic. Inițial s-a crezut că este vorba despre un atac terorist, însă surse militare din Liban au precizat că a fost vorba despre un accident.